.

Tineri la porțile afirmării: Sănătatea este cel mai mare dar pe care îl poate avea omul

Dialog cu medicul primar Călin ȘTEFAN – șeful secției chirurgie plastică – Spitalul Județean Deva.

– Pentru început prezentați-ne câteva date biografice pe care le considerați mai semnificative.

– Sunt născut în orașul Vulcan, jud. Hunedoara. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2010. Specializarea în chirurgie plastică am realizat-o tot la Cluj-Napoca. Sunt medic specialist din 2015. Am lucrat în Germania câteva luni de zile apoi    m-am întors în țară. În momentul de față sunt medic primar cu o vechime de 4 ani la Spitalul Județean Deva .

– Este grea activitatea în specialitatea chirurgie plastică?

– Chirurgia plastică este o specializare mai nouă care abordează multe laturi chirurgicale în tehnici de microchirurgie reconstructivă cu multe provocări ce necesită o pregătire și un exercițiu continuu. Ca și dificultate și complexitate putem vorbi de chirurgia traumatică a mâinii, patologia tumorală și tratamentul arsurilor în încercarea de a îmbunătăți calitatea vieții și a reduce sechelele postraumatice cu integrarea în munca și în societate. Cunoaștem cu toții importanța de a avea mâinile funcționale.

– Ce satisfacții vă aduce această disciplină medicală?

– Cea mai mare împlinire pentru orice medic consider că este aceea de a reda sănătatea și speranța unui pacient. Noi, medicii, vedem în fiecare zi ce înseamnă suferința prin boală. Până la urmă sănătatea este cel mai mare dar pe care îl poate avea omul.

– O întâmplare inedită, spectaculoasă în timpul unei intervenții, vă amintiți? Care vi s-au părut cele mai interesante intervenții chirurgicale?  

– În perioada rezidențiatului îmi aduc aminte că am participat la un program prelungit de operații care a început dimineața la ora 10 și s-a terminat a doua zi la 5 dimineața. Nici nu am mai mers acasă. Am continuat programul mai departe până la ora 14. Intervențiile de microchirurgie reconstructivă sunt laborioase și de durată, de exemplu replantările digitale sau traumatismele complexe de mână mutilante. Cele mai interesante intervenții chirugicale sunt cele de microchirurgie reconstructivă cu lambouri vascularizate, mai ales folosite în chirugia mâinii.

– Ce simțiți când vă aflați cu bisturiul, în mână, în fața unui pacient?

– Simt o mare responsabilitate pentru că orice intervenție chirurgicală și rezultatul ei au o influență puternică fizică și psihică aupra pacientului.

– Ce metode moderne folosiți în slujba însănătoșirii pacienților?

– Așa cum am precizat anterior sunt tehnicile de microchirurgie reconstructivă cu lambouri vascularizate.

– Vreo neîmplinire în munca dumneavoastră de chirurg plastic, ne-o puteți prezenta?

– Cu toate eforurile resurselor umane existente în sistemul de sănătate voi trăi cu o oarecare frustrare că nu o să pot să fiu la același nivel cu medicina occidentală datorită resurselor materiale și avansului tehnologic cu mult  peste România.

– Cum stați cu pregătirea profesională, participarea la conferințe și simpozioane în specialitate?

– Sunt medic primar din iulie 2022 și șeful secției chirurgie plastică. Acord o importanță în educația medicală continuă prin participarea periodică la congrese specifice specializării mele.

– Sunteți mulțumit de rezultatele muncii desfășurate?

– Cred că la această întrebare ar trebui să răspundă pacienții pe care îi tratez. Am o adresabilitate foarte bună și consider că prin acest lucru am câștigat încrederea pacienților. Cert este că niciodată nu ai cum să rezolvi toate problemele sau să mulțumești toti pacienții.

– Care vă este gândul de viitor?

– Sper ca de anul viitor să ne mutăm în secția nou modernizată de chirurgie plastică și care va avea dotări moderne.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate