.

Toate unitățile de învățământ pot relua, de luni, cursurile cu predare la clasă

Semestrul al doilea începe în unitățile de învățământ, luni, la doar un weekend distanță de finalul celui dintâi. Toate grădinițele și școlile își pot relua cursurile la clasă. Nu se mai ține cont de rata locală de infectare cu SARS-CoV-2, ci de numărul de spitalizări Covid la nivelul fiecărui județ.

Situația din unitățile medicale este mult mai bună față de val pandemic trecut. Sunt de 3 ori mai puțini pacienți față de septembrie, la precedentul vârf de 10.000 de contaminări.

La momentul actual, 3.600 de persoane cu SARS-CoV-2 sunt spitalizate. În secţiile de Terapie Intensivă, sunt aproape 500 de pacienţi, dintre care 13 sunt copii.

Săptămâna aceasta, vor ajunge în România primele vaccinuri anti-Covid pentru copii. Doza pediatrică reprezintă o treime din cea obișnuită. Vaccinarea copiilor cu vârste peste 5 ani va începe la 26 ianuarie, dar programările se pot face deja.

Agerpres amintește că elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal au început cursurile, după vacanţa de iarnă, pe 3 ianuarie.

Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar au revenit la şcoală o săptămână mai târziu, pe 10 ianuarie.

Semestrul al doilea se va încheia pe 10 iunie.

Următoarea vacanţă școlară – cea de primăvară (Paşti) – veste programată între 15 aprilie și 1 mai. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate