.

Trecem iarna cu bine. Soluțiile propuse de PNL au fost adoptate de coaliție!

Consecvenți principiilor conform cărora cetățeanul trebuie să fie în centrul acțiunilor și deciziilor noastre, am reușit, în cadrul negocierilor din coaliție, să îmbunătățim cadrul legal privind plafonarea și compensarea facturilor la energie, astfel încât românii să fie afectați cât mai puțin de criza mondială a prețurilor.

Astfel, plafoanele pentru care se acordă aceste măsuri de sprijin scad, compensația crește, iar facturile greșite se recalculează, fără penalități și debranșări.

Pachetul de soluții cu care Partidul Național Liberal a venit în cadrul negocierilor reprezintă în esență o pro­tecție sporită pentru populație și, deopotrivă, pentru IMM-uri.
Iată care sunt cele trei soluții ale PNL:

  1. Recalcularea facturilor greșite, fără penalități și debranșări.
  2. Protecția consumatorilor casnici, atât la gaz cât și la energie electrică prin scăderea plafoanelor; prin creșterea plajei de consum și prin creșterea compensației la factură.
  3. Protecție pentru IMM-uri – prin plafonarea prețu­rilor.
    Concret, potrivit deciziilor luate în coaliție plafonul la energie electrică a scăzut de la 1 leu la 0,8 lei pe kilowatt. În același timp, la propunerea PNL plafonul consumului la energie electrică a crescut de la 300 kilowați la 500 de kilowați. Prin urmare, compensarea va avea o valoare de 0,291 lei/kilowatt, adică un consumator va plăti 0,68 lei/kilowatt. În plus, la gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei per kilowatt, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va crește de la 1.000 la 1.500 kilowați. De asemenea, valoarea compen­sației la gaz a crescut de la 33% la 40%, fiind un preț de 0,221 lei/kilowatt. Pentru IMM-uri, școli, spitale, biserici și industria alimentară se va asigura un preț de 0,37 lei per kilowatt.
    Partidul Național Liberal a găsit soluții și pentru protejarea mediului privat, așa cum de altfel am promis, astfel că a fost plafonat prețul la energie electrică pentru IMM-uri la 1 leu/kilowatt.
    Toate aceste decizii convenite în coaliția de guvernare urmează să fie aplicate în perioada 1 februarie-31 martie 2022.
    În acest fel, reușim să oferim o protecție sporită a cetățenilor și firmelor, fără discriminări și distorsiuni care să afecteze pe termen lung funcționarea economiei, dar și fără afectarea echilibrelor bugetare.
    Costurile noilor măsuri pe care le-am propus în cadrul negocierilor din coaliție sunt estimate la 3 miliarde de lei, iar soluțiile cu care PNL a venit sunt realiste și sustenabile, putând fi suportate de buget.
    Cât privește soluțiile pe termen lung, care să rezolve problema structurală a prețurilor din energie, considerăm că este necesar un plan de investiții multianual, asumat transpartinic, pentru a asigura securitatea energetică a României. În acest context, fructificarea potențialului consistent de rezerve naturale de gaze ale României din Marea Neagră devine cu atât mai urgentă, iar legea offshore este o prioritate absolută pentru PNL.
    Deputat Vetuța Stănescu, președintele PNL
    Hunedoara
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate