„Trenul regal”, pe marile ecrane

În regia baronului Johannes von Holzhausen, documentarul „Trenul regal” are, vineri, premiera oficială în România.

Lungmetrajul, o producție Navigator Film Austria în co-producție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, va rula în București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Bârlad (Cinema Victoria Cityplex), Botoșani (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cinema „Jean Constantin”), Craiova (Cinema Patria), Focșani (Sala Balada), Odobești (Casa de Cultură), Iași (Cinema Ateneu), Sibiu (Cine Gold, Cinema Arta), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta Cityplex), Slobozia (Casa de Cultură), Toplița (Cinema 3D Călimani), Târgu Mureș (Cinema Arta).

„Trenul regal” a avut premiera mondială la Dok Leipzig, în 2019, fiind inclus în competiția internațională, și a fost lansat pe marile ecrane din Austria și Germania la începutul anului 2020.

Majestatea Sa Margareta este “Custodele Coroanei” unei monarhii apuse. Majestatea Sa face lobby pentru recunoașterea prin Constituția României a anteriorului statut regal al membrilor familiei sale.

Piesa de rezistență este “Trenul regal”, o călătorie anuală ce se desfășoară pe trasee care ating regiuni îndepărtate ale României, și care îi permite Majestății Sale Margareta și soțului său, ASR Principele Radu, să intre în contact cu români iubitori ai monarhiei. În paralel cu înaintarea trenului, îl urmărim pe arhivarul Adrian Buga, care caută, conservă și combină materiale provenite din epoca regalității, care ascultă poveștile celor ce știu să evoce România de odinioară.

„Trenul regal” face ca faliile istoriei europene din epoca modernă să fie recunoscute și povestește despre ele într-un mod iluminator și plin de simpatie.https://34fef4d4d39de86209e7438d4a62deb3.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Călătoria Trenului Regal, de la stația de pornire la cea terminus, este metafora care leagă povestea de un secol și jumătate a unei instituții profund legată istoric și identitar de țara noastră, de prezentul și de viitorul ei.

„Trenul regal” prezintă publicului implicarea instituției Casei Regale în viața socială și culturală a României.
Majestatea Sa Margareta este Președintele Fundației Regale Margareta a României, al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, al Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Săvârșin și președinte de onoare al Fundației Atletismului Românesc.

Din distribuția documentarului fac parte Majestatea Sa Margareta, ASR Principele Radu, ASR Principesa Maria a României dar și istoricul, criticul de artă și consilierul Casei Regale, Adrian Buga.

Scenariul este semnat de Johannes Holzhausen și Constantin Wulff, directorul de imagine este Joerg Burger, de sunet s-a ocupat Vlad Voinescu în timp ce montajul a fost realizat de Dieter Pichler. Filmul este produs de Johannes Rosenberger, Johannes Holzhausen, Constantin Wulff și coprodus de Ada Solomon și Diana Păroiu.

„Trenul regal” este o producție Navigator Film Austria în coproducție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, realizată cu sprijinul METRO Cash & Carry România, savana, Bilka Steel, Farmacia DONA, EXIMTUR – Compania de călătorii.
Documentarul este distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate