Turiștii vaccinaţi pot intra în Franța fără test Covid negativ, cu unele excepții

Turiștii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa, începând din 9 iunie, fără a prezenta un test Covid negativ, a anunţat, vineri, ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari. Decizia autorităților franceze îi include pe cetățenii europeni care vin din “zone verzi”. 

“Anunţăm că, începând din 9 iunie, europenii care sunt vaccinaţi vor putea veni în Franţa fără test PCR”, a declarat ministrul la televiziunea CNEWS, notează Agerpres. 

Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într-un document publicat vineri de guvern şi intitulat ‘Strategia de redeschidere a frontierelor’.

Persoanele care vin din zone “verzi”, în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ.

În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în acelaşi document. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate