Un bărbat de 93 de ani, tâlhărit pe o stradă din Brad. A rămas fără 2400 de lei

La data de 03.09.2021, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la faptul că, în cursul aceleași zile, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla pe raza municipiului Brad, un bărbat a fost abordat de o persoană pe care nu o cunoştea, care, prin distragerea atenției, i-a sustras din buzunar  2.400 de lei.

În privinţa modului de operare, poliţiştii au stabilit autorul își alegea victimele din rândul persoanelor vârstnice și vulnerabile, iar cu ajutorul unui pretext menit să le provoace curiozitatea (în cazul de faţă, a invitat partea vătămată – un bărbat de 93 de ani – în zona unei parcări, să îi arate „cum i-a fost lovită maşina”) profitând de neatenția acestora, le sustrăgea bunurile/sumele de bani din buzunare/poșete/genți.

În urma investigațiilor, poliţiştii au identificat prezumtivul autor al infracţiunii de furt: acesta este  un bărbat în vârstă de  42 de ani, din municipiul Deva.

În data de 16.09.2021, la locuinţa bărbatului a fost efectuată o  percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar faţă de cel în cauză a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, acesta  urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe Lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.  

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.