Unitățile de învățământ de pe raza comunei Bistra sunt pregătite pentru începerea anului școlar 2021-2022

Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” din Bistra, Școala Primară din satul Ciuldești, Școala Gimnazială din Gârde şi grădiniţele din comună au fost pregătite de administraţia publică locală pentru noul an școlar 2021-2022. Au fost effectuate lucrări şi reparaţii curente peste tot unde a fost necesar.

Pe lista de investiții figurează: zugrăveli, curățenie și igienizare la Şcoala Primară Ciuldeşti; reparații curente, zugrăveli, curăţenie şi igienizare la Şcoala Gimnazială Gârde; zugrăveli, tencuieli, reparații curente, igienizare şi curăţenie la Şcoala Primară Bălești; construcție cale de acces din școală direct la grupul social, lucrări amenajare curte sală de sport, amenajare parcare în fața sălii de sport, lucrări reparații curente, curăţenie şi igienizare la Şcoala Gimnazială Bistra Centru; zugrăveli, curățenie, igienizare la Grădiniţa cu Program Normal Ciuldeşti; zugrăveli, reparații curente, curăţenie şi igienizare la Grădiniţa cu Program Normal Bistra. Acolo unde a fost cazul s-au executat și lucrări de reparaţii a mobilierului şcolar.

De asemenea a fost asigurat 100% şi combustibilul solid necesar încălzirii sălilor de clasă pe perioada anotimpului rece.

Primăria Bistra a alocat peste 921.000 lei de la bugetul local pentru anul 2021, pentru funcţionare, lucrări de întreţinere şi reparaţii la şcolile din comună.

Școala Primară ,,Nicodim Ganea” cu clasele I-IV – Centru din comuna Bistra se află de asemenea în plin proces de  modernizare și reabilitare. Investiția presupune și extinderea corpului clădirii şcolii cu clădirea în care va fi amplasată central termică, refacerea sistemului de încălzire, tâmplărie nouă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, amenajarea exterioară a curții cu trotuare, amenajare grupuri sanitare pe sexe şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Valoarea totală a acestui proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală este de 547.744,76 lei.

„Am pregătit şcolile şi grădiniţele din comuna noastră pentru noul an şcolar care va începe pe data de 13 septembrie. Dorim ca elevii noştri să beneficieze de toate condiţiile aferente unui process educaţional modern și de calitate pentru a performa. Viitorul unei comunități și ai societăţii noastre depinde de educaţie. Copiii sunt cea mai important investiţie a noastră!”, a declarat primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Toate unităţile de învăţământ din comună au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Școala va începe în 13 septembrie 2021, față în față, cu respectarea tuturor regulilor și măsurilor impuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.