.

Vaţa de Jos: Schimb de experienţă cu GAL Stâncile Prutului (Moldova)

Grupurile de Acţiune Locală (GAL) reprezintă una dintre formele prin care administraţiile locale pot accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea comunităţilor. Formula începe să prindă contur şi peste graniţă, în Republica Moldova, însă autorităţile de acolo sunt abia la început de drum.

Liviu Ioan Linţă

Aşa că o mână de ajutor, materializată printr-un schimb de experienţă, este binevenită oricând. Un exemplu de colaborare interinstituţională vine din comuna Vaţa de Jos, care a fost gazda unei delegaţii formată din reprezentanţii GAL Stâncile Prutului, căreia i-a fost prezentat modul de lucru în cadrul acestor structuri asociative.

Gazdele au prezentat membrilor echipei GAL Stâncile Prutului procedura prin care au fost accesate fondurile europene pentru construcţia pieţei agroalimentare din Vaţa de Jos.

„Piaţa a fost inaugurată în anul 2021, cu sprijinul GAL Ţara Zarandului şi cu o cofinanţare de la bugetul local. Producătorii locali şi comercianţii din zonă nu aveau, până atunci, un loc stabil în care să-şi poată prezenta şi vinde produsele. Erau nevoiţi să meargă la Brad sau în alte locuri din judeţ. Iată că am demonstrat că se poate face treabă bună şi la noi, mai ales că în piaţă de găsesc de toate”, a arătat primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Ioan Linţă.

Valoarea investiţiei se ridică la 126.000 de euro, din care 80.000 de euro au reprezentat fondurile nerambursabile.

Pentru moment, nu sunt percepute taxe de acces pentru comercianţi, astfel că administraţia locală poate sprijini direct producătorii locali.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate