Veţel: Cetăţenii, invitaţi la o acţiune de promovare a finanţărilor europene

Comuna Veţel este recunoscută pentru faptul că a derulat foarte multe proiecte de interes local utilizând facilităţile oferite de fondurile europene nerambursabile. Administraţia locală se îndreaptă, din nou, acum, spre nevoile reale ale cetăţenilor şi va organiza, pentru aceştia, o binevenită acţiune de promovare a proiectelor ce pot beneficia de finanţări europene în exerciţiul financiar actual al Uniunii Europene.

Astfel, joi, 22 iulie, de la ora 10,00, la căminul cultural din Veţel este programată o acțiune de promovare a măsurilor finanțate în anul 2021 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 și prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Reprezentanții Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Hunedoara vor prezenta oportunitățile de finanțare viitoare pentru domeniul agricol și non-agricol, a căror beneficiari pot fi fermierii sau societățile din comuna Vețel”, a anunţat primarul localităţii, Ioan Henţiu.

El a arătat că în domeniul agricol vor fi lansate în cursul acestui an, prin PNDR, mai multe submasuri de finantare cum sunt Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, ce are ca scop instalarea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca şefi/manageri ai unei exploataţii agricole, creşterea competitivităţii sectorului agricol, bunăstarea animalelor sau Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” care are ca scop: îmbunătăţirea managementului, creşterea orientării către piaţă şi a veniturilor exploataţiilor agricole de mici dimensiuni.

„Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” este una dintre liniile de bani europeni cele mai așteptate de către antreprenorii aflați la început de drum, mai ales că nu necesită cofinanțare proprie. Ajutorul public nerambursabil va fi de 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro”, a informat administraţia locală.

Mai multe detalii se pot obţine la reuniunea ce va fi organizată pe 22 iulie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.