.

Veţel: Creşterile preţurilor la materiale pun probleme în derularea contractelor

Noul an şcolar a început fără probleme în comuna Veţel, toate şcolile fiind autorizate să funcţioneze din toate punctele de vedere. Copiii şi-au reluat locurile în sălile de clasă, unde au fost întâmpinaţi cu dragoste de către dascălii lor.

Din păcate, spune primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu, unul dintre proiectele importante ale primăriei, care prevedea extinderea şcolii gimnaziale din centrul de comună, întâmpină greutăţi din cauza creşterii costurilor la materiale. Acesta este motivul principal pentru care constructorul a decis să renunţe la contractul de execuţie, iar procedura de licitaţie va trebui reluată.

„Valoarea proiectului se ridică la 1,2 milioane lei. Studiul de fezabilitate a fost făcut în urmă cu trei ani, iar acum constructorul a constatat că nu se mai poate încadra în costuri din cauză că preţurile au crescut. Va trebui să reluăm procedurile de achiziţie publică. Din păcate, cei care suferă sunt copiii pentru care noi ne-am dorit să avem o şcoală mult mai mare şi modernă”, a explicat primarul Ioan Henţiu.

În ceea ce priveşte finanţările prin Programul naţional „Anghel Saligny”, primarul comunei Veţel s-a arătat destul de sceptic asupra fondurilor ce vor fi alocate unităţilor administrativ-teritoriale. Chiar dacă nu a apărut încă nimic oficial, „pe surse” au circulat informaţii potrivit cărora fiecare UAT ar urma să beneficieze de fonduri în valoare de 4 milioane de lei, adică circa 800.000 de euro. „Pentru proiectele care vizează infrastructura locală este foarte puţin”, a apreciat Ioan Henţiu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate