.

Veţel: Noua sală de sport, aproape de finalizare

Elevii care învaţă la şcoala generală din comuna Veţel vor avea parte de o sală de sport nouă, graţie unui proiect ce a fost realizat cu ajutorul unei finanţări obţinute de la Compania Naţională de Investiţii. Lucrările sunt avansate, momentan fiind executate finisajele şi compartimentările interioare.

„Este o investiţie care a avansat foarte bine, iar acum ne apropiem de finalizarea acesteia. Practic, este posibil să fie dată în funcţiune chiar în acest an. Aici elevii îşi vor putea desfăşura orele de educaţie fizică şi se vor putea organiza diverse activităţi, antrenamente sau competiţii. Sala pune la dispoziţie 102 locuri”, a arătat primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.

Pe de altă parte, edilul local a apreciat că este nevoie de o schimbare totală a parcului de microbuze şcolare, toate fiind vechi. Din acest motiv sunt necesare reparaţii la microbuze, iar piesele şi manopera sunt scumpe. „Cred că ar trebui să se facă o analiză în ceea ce priveşte microbuzele şcolare şi să fie schimbate acolo unde se impune acest lucru. Până la urmă este vorba despre felul în care sunt transportaţi copiii şi despre asigurarea condiţiilor normale pentru elevi”, a spus primarul Ioan Henţiu.

În final, acesta a făcut un nou apel la populaţie să se protejeze împotriva infectării cu SARS-CoV-2, să se vaccineze, să poarte mască şi să respecte măsurile de protecţie sanitară.

„Este o perioadă mai dificilă, dar sper să trecem cu bine peste acest moment. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a conchis primarul comunei Veţel.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate