.

Viorel Salan: “Cel mai important proiect legislativ va aduce ultimele modificări necesare pentru regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei”

Se apropie debutul unei noi sesiuni parlamentare și este un moment potrivit pentru un scurt bilanţ de activitate al sesiunii care s-a încheiat şi de asemenea de a face noi proiecte. Pentru aceasta ne-am adresat lui Viorel Salan, parlamentar PSD, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări cu acest subiect.

–         Aţi avut până acum 52 de iniţiative legislative dintre care 12 au fost deja promulgate.  Care dintre cele 12 o consideraţi că având cel mai mare impact?

Am pus pasiune în tot ceea ce am făcut până acum. Promulgarea Legii 293/2022 privind combaterea cancerului a fost un pas important înainte, cu atât mai mult cu cât, la nivel naţional, judeţul Hunedoara este printre judeţele cu cel mai mare număr de cazuri diagnosticate.

Dacă vorbim despre impact, aş dori să amintesc aici că sunt inițiator principal al  Legii nr. 325 din 22 noiembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. Prin această ințiativă am dorit să creez o soluție alternativă pentru a reduce deficitul de personal cu care se confruntă în prezent Ministerul Afacerilor Interne.

Noua lege prevede că în Ministerul Afacerilor Interne, ofițerii în activitate pot să provină și din absolvenți ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofițerilor la instituțiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituției, destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor instituției.

–         Sunteţi secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Pe înţelesul tuturor, cu ce se ocupă această comisie?

Activitatea acestei comisii este structurată pe doi piloni de bază. Primul  este reprezentat de atribuţia de control parlamentar. Cu excepţia SRI şi SIE, Comisia pentru apărare exercită funcţia de control parlamentar asupra tuturor celorlalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare: CSAT, MApN, MAI, STS, SPP, respectiv ORNISS.

Ar trebui să adaug că am aprobat în Comisia pentru apărare la sfârşitul sesiunii trecute inclusiv bugetul de stat pe 2023 pentru toate aceste structuri.

Activităţile comisiei vizează totodată şi aprobarea unor achiziţii de logistică militară pentru contracte a căror valoare depăşeşte 100 milioane de euro.  Spre exemplu, la sfârşitul anului 2022, comisiile reunite din Senat şi din Cameră au dat un aviz favorabil pentru dotarea Marinei militare cu două elicoptere militare H215M.

Cel de-al doilea pilon al activităţii este procesul de legiferare. Şi aici lista este foarte lungă, dar m-aş opri la câteva iniţiative legislative relevante. De exemplu, am acordat raport/aviz favorabil pentru proiectul de lege care reglementa sprijinul ce poate fi acordat de către autorităţile locale cetăţenilor refugiaţi din Ucraina sau pentru modificarea statutului poliţistului în ceea ce priveşte alocaţia pentru chirie. Am adoptat de asemenea proiectul de lege referitor la instituirea unor măsuri pentru monitorizarea traficului rutier în sistem integrat pentru drumurile publice din România cu scopul de a reduce numărul evenimentelor rutiere, în special numărul celor soldate cu decese. Şi exemplele, ar putea continua.

–         Ce iniţiative legislative aveţi în plan pentru 2023?

Cel mai important proiect în acest moment este o iniţiativă legislativă care aduce ultimele modificări necesare pentru regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orastiei. Aceste completări se referă inclusiv la regimul silvic al suprafeţelor aferente acestor monumente unice.

Este un demers de echipă. Împreună cu colegii mei parlamentari PSD de Hunedoara Natalia Intotero, Ilie Toma şi Cristian Resmerita îl vom depune chiar în primele zile ale noii sesiunii parlamentare ce va începe la 1 februarie.

Dar, în afară de aceasta, mai am în diferite etape ale procesului legislativ şi alte iniţiative legislative. Proiectul ce vizează modificarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare se află la Camera Deputaţilor, care este şi Cameră decizională.

Tot pe fluxul legislativ al Camerei Deputaţilor se află şi propunerea legislativă care propune completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Acest  proiect permite  studenților declarați inapt medical pe perioada școlarizării să îşi continue studiile până la obţinerea licenţei, fără a obţine şi gradul de ofiţer aferent.

Un alt proiect legislativ prin care doresc armonizarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români cu Legea locuinţei se află la Senat, în calitate de prima Cameră sesizată.

Şi iniţiativa legislativă prin care dorim să deschidem mai mult, dar în mod controlat, accesul în peşterile judeţului Hunedoara şi nu numai, prin modificarea OUG nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, se află tot la Senat, în calitate de prima Cameră sesizată.

–        Vă mulţumesc.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate