.

Zăpadă de 30 centimetri în staţiunea Straja

Ninsorile căzute în ultimele zile, la munte, au adus în staţiunea Straja un strat de zăpadă proaspătă de circa 30 de centimetri. Administratorii pârtiilor din Straja au început, pregătirea domeniului schiabil folosindu-se de ratracuri, pentru ca pârtiile să fie la calitatea cerută de schiori, la acest sfârşit de săptămână.

„De la o altitudine de 1.200 de metri în sus s-a depus un strat de zăpadă proaspătă de circa 30 de centimetri. Dacă până acum se schia doar pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, apreciem că la sfârşitul săptămânii numărul pârtiilor va creşte”, a declarat şeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

Potrivit acestuia, în staţiunea Straja se află circa 1.000 de turişti, dar salvamontiştii se aşteaptă ca numărul lor să crească la aproximativ 2.500 de persoane, date fiind noile condiţii de schi.

La sfârşitul săptămânii, în Straja vor fi Serbările Zăpezii și prima cupă dedicată copiilor care fac schi de performanță.

„În week-end deschidem și Pârtia Mutu, unde avem un concurs de schi, prima etapă de mini-cupa României, ce are loc și sâmbătă și duminică. Iar duminică îi așteptăm pe toți copiii să vină la Ziua Mondială a Zăpezii și le-am pregătit foarte multe surprize la Straja. Instalațiile de transport, în prima parte a zilei, sunt gratuite, așa că Ziua Mondială a Zăpezii se pare că vine și cu multă zăpadă”, a spus Alin Părău, administratorul domeniului schiabil Straja.

În plus, Primăria Lupeni a anunţat că turiştii care vin cu maşinile în Straja vor avea parcare gratuită dacă îşi vor lăsa autoturismele în zona amenajată în staţia de plecare a telegondolei.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă, a declarat că măsura luată de administraţia locală are ca scop susţinerea turismului local, în condiţiile în care administratorii cabanelor şi pensiunilor din Straja au avut de suferit din cauza lipsei zăpezii.

Parcarea are 400 de locuri şi va fi gratuită pe tot parcursul sezonului de schi care urmează.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate