.

Ziua Mondială a Contracepției – 26 septembrie 2022

De Ziua Mondială a Contracepției – 26 septembrie 2022 – Direcția de Sănătate Publică Hunedoara își propune să desfășoare activități de informare, educare și conștientizare privind importanța educației sanitare legate de propria sănătate sexuală și reproductivă și a metodelor contraceptive, având ca grupuri țintă populația generală, în special tinerii și comunitățile defavorizate.

Cercetările internaționale au identificat asocieri puternice între sarcina la adolescente și o varietate de factori de risc pentru sarcina la adolescente; cauzele sunt multiple, dar includ sărăcia și deprivarea economică, lipsa accesului la servicii sociale și de educație, excluziunea socială și, în unele cazuri, tradițiile culturale legate de căsătoria timpurie.

Mamele adolescente au mai puține șanse de a termina liceul, de a urma sau de a termina facultatea decât omoloagele lor. În mod similar, efectul este mediat asupra câștigurilor mai târziu în viață.

Analiza datelor Eurostat privind sarcina la adolescente arată o tendință consistentă și îngrijorătoare: în 2015-2019, România a avut a doua cea mai mare rată a sarcinii la adolescente din Uniunea Europeană (UE), în timp ce Bulgaria a avut cea mai mare rată (Eurostat, 2019). În timp ce rata natalității pentru fetele de 10-14 ani prezintă unele fluctuații, cu o ușoară creștere generală în perioada 2015-2019, rata natalității pentru grupul de vârstă 15-19 ani prezintă o oarecare scădere, în conformitate cu tendințele generale ale UE. 1 din 10 copii din România este născut de o mamă adolescentă și 1 din 6 adolescente care a avut un copil înainte de 15 ani, va avea al doilea copil înainte de 18 ani.

În 2019, conform Eurostat, în EU, cele mai multe avorturi s-au înregistrat în Spania – 99.149, România – 47.492 și Ungaria – 25.783. În perioada 2010-2019, se remarcă o scădere a numărului de avorturi în toate țările UE, cu excepția Poloniei, unde s-a înregistrat creșterea constantă a acestora în aceeași perioadă.

În 2020, avorturile la fete cu vârste între 15-19 ani, au scăzut  cu 70% comparativ cu anul 2011 (16,1%o  în 2011 , si 5%o în 2020). Anual s-a înregistrat scăderea avorturilor la această grupă de vârstă.

Riscul cel mai mare este pentru fetele adolescente sub 15 ani, iar complicațiile în sarcină și naștere sunt mai mari în rândul fetelor adolescente cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani.

PLANIFICAREA FAMILIALĂ (PF) asigură exercitarea dreptului persoanei/cuplului de a avea câți copii dorește, la momentul ales și la intervalul dintre nașteri hotărât. Se realizează prin folosirea metodelor contraceptive și tratamentul infertilității.

În România, în perioada 2010-2021, nevoile de contracepție prin metode moderne a fost între 63,1-72,7%, comparativ cu nevoile de contracepție din Europa 75,9-79,5% și la nivel mondial 75.7-76.8%.

Beneficiile contracepției/planificării familiale (PF):

  • Prevenirea transmiterii HIV și a altor infecții cu transmitere sexuală prin folosirea prezervativului.
  • Reducerea necesității avortului, în special a avortului la risc.
  • Prin prevenirea sarcinii neintenționate, contracepția/PF previne decesele mamelor și copiilor.
  • Scăderea numărului de persoane fără mijloace de trai sustenabile.

            Contracepția/planificarea familială (PF) urmărește conștientizarea importanței cunoaşterii metodelor, prevenirea sarcinilor nedorite, prevenirea deceselor mamelor și copiilor, spațierea sarcinilor/nașterilor, reducerea numărului de avorturi, cu scopul de a ajuta la luarea unor decizii informate.

          Faptul că se înregistrează un număr crescut de sarcini la minore, apărând fenomenul copii cu copii, la vârsta la care dezvoltarea fizică și emoțională sunt incomplete, cu consecințe negative (abandon școlar, copii abandonați în spitale sau orfelinate, copii născuți prematur, risc de mortalitate maternă și infantilă și alte complicații la naștere), justifică acordarea unei atenții mai mari contracepției. 95% din sarcinile la adolescente apar la minorități, în rândul populațiilor cu venituri mici şi, mai ales, în mediul rural. Fetele sunt adesea forțate să abandoneze școala și să se căsătorească, ducând la izolare socială, nivel scăzut de educație. Accesul fetelor la serviciile de sănătate reproductivă este adesea foarte limitat.

În România, planificarea familială este inclusă într-un pachet de tratament gratuit, atât pentru pacienții asigurați, cât și pentru cei neasigurați.

Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) sunt o cauză globală majoră de îmbolnăvire acută, infertilitate, dizabilități pe termen lung și deces, cu consecințe medicale și psihologice grave pentru milioane de bărbați, femei și sugari.

În cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor cu transmitere sexuală, în anul 2020 au fost raportate 274 cazuri clasificate astfel: 262 cazuri de sifilis, 7 cazuri de gonoree și 5 cazuri de infecție cu Chlamydia. În 2020 nu au fost raportate cazuri de sifilis congenital.

            Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara va desfășura activități de informare, educare și conștientizare privind contracepția în zilele de 26 și 28 septembrie a.c., în colaborare cu Serviciul Public Local de Asistență Socială Lunca Cernii și Direcția de Asistență Socială Deva.         

Educația sanitară și prevenția au rolul de a-i învăța pe copii și tineri care atingeri pot fi permise și care sunt nepermise, ce este pubertatea și care sunt modificările fiziologice ce apar în această perioadă, ce este consimțământul, despre abuz, exploatare și violență.

SPUNE NU SARCINII ÎN ADOLESCENȚĂ!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate