Aproape 1.000 de service-uri din toată țara, verificate de inspectorii RAR. Amenzi de 1 milion de lei pentru nereguli

Atenție când alegeți service-ul auto unde mergeți să vă reparați mașina sau schimbați anumite piese. Inspectorii de la Registrul Auto Român au controlat, în ultimele trei luni, aproape 1.000 de service-uri auto din toată țara, iar valoarea amenzilor aplicate a depășit 1 milion de lei.

Inspectorii RAR au găsit probleme în ceea ce priveşte efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizaţie tehnică. Totodată, în unele service-uri auto controlate, unii mecanici nu aveau pregătirea necesară pentru a interveni la sistemele de securitate ale mașinii.

Registrul Auto Român atrage atenţia că reparaţiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică.

Inspectorii RAR recomandă șoferilor să verifice dacă service-ul pe care l-au ales este autorizat.

Atenție și la achiziţiile de componente auto din mediul online, acestea trebuie să se facă din surse sigure, iar piesele să fie omologate.

Vânzătorul trebuie să ofere garanţie pentru produse. Potrivit reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, fără urme de uzură. /www.europafm.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.