.

Atletism: Florentina Marincu-Iușco, locul I în Grecia

Atleta Florentina Marincu Iușco, legitimată la CSM Deva și pregătită de prof. Nicolae Alexe a fost invitată la finalul săptămânii trecute la o reuniune atletică organizată în Grecia, la Atena, mai precis în Kefalonia unde a participant în mitingul organizat de către federația internațională, în proba de săritura în lungime.

A fost o bună posibilitate pentru sportiva din Deva de a-și verifica potențialul îna­inte de apropiatele întreceri naționale și internaționale, care vor culmina cu compe­tiția mondială din luna august de la St. Eugene (Portland, SUA).
Fără a fi însoțită de an­trenorul Nicolae Alexe, Flo­ren­tina Marincu Iușco a încheiat concursul din Grecia pe locul I cu o săritură care a măsurat 6,37 m, ceea ce con­firmă că sunt șanse de rezultate măsurabile mult mai bune, în actualul sezon. Alte două medalii de aur au fost aduse la palmaresul Româ­niei de alți doi componenți ai lotului naţional de seniori.
Astfel, Rareş Toader (legi­timate la CS Dinamo Bucu­rești) a câştigat proba de aruncare a greutăţii, cu 20,71 metri, stabilind și record al competiţiei din Grecia, dar și cea mai bună performanţă a sa în acest sezon. Imediat după câștigarea competiției din Kefalonia el a decla­rat: “Sunt mulţumit, este un rezultat bun pentru primul concurs în aer liber”.
Andrei Niculiţă (CSM Bu­cureşti), s-a impus în proba de la 400 m cu timpul de 48 sec și 44 de sutimi
Sunt primele participări ale atleților români la compe­tițiile în aer liber, care au des­chis actualul sezon foarte important pentru calificările la Campionatele Mondiale și Europene din acest an.
Felicitări și succes la viitoarele competiții!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate