.

Bucureşci: Eroii neamului, comemoraţi cu cinste în satul Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan

O slujbă religioasă şi depuneri de coroane de flori, acestea au fost principalele repere ale manifestărilor dedicate Zilei Eroilor în comuna Bucureşci. Evenimentul a fost marcat la troiţa din satul Curechiu, localitatea unde, la 1 noiembrie 1784 a izbucnit răscoala condusă de Horia, Cloșca și Crișan.

„Satul Curechiu are o importanţă aparte în istoria naţiunii noastre. Aici a început Răscoala de la 1784 şi am considerat că este necesar ca Ziua Eroilor să fie marcată la troiţa din sat. Cu sprijinul sătenilor am organizat un parastas de pomenire a eroilor şi ne-am adus aminte de eroii noştri. De Sărbătoarea Înălțării Domnului Isus Hristos, am spus o rugăciune și un gând din suflet pentru toți eroii neamului. Dumnezeu sa-i odihnească în pace și să-i primească în Împărăția Sa. Mulțumesc preotului care a oficiat slujba de pomenire, mulțumesc cetățenilor prezenți, mulțumesc celor care nu au putut fi prezenți fizic, dar ne-au fost cu gândul și cu sufletul alături la acest eveniment”, a spus primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean.

Sătenii din Curechiu se mândresc cu două valoroase monumente arhitecturale, unul durat în lemn, inclus pe lista monumentelor istorice, iar celălalt în piatră, cu hramul „Înălțarea Domnului”. Lăcașul a fost ridicat de obștea unită a localității, în anul 1871, lucrările de construcție fiind coordonate de preotul Alexandru Guga. Edificiul, renovat în anii 1960, 1985, 2000 și 2004, a fost pictat în anul 2008.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate