Campioni în Cetate – demonstraţie de lupte libere

Vineri, 30 iulie 2021, Cetatea Deva va fi gazda unei demonstraţii de lupte libere, care continuă seria de evenimente sportive ,,Campioni în Cetate”.Iubitorii acestui sport sunt aşteptaţi între orele 10:30-11:30, pe Platforma Artilerie Vest din Cetatea Devei.

Demonstraţiile de lupte libere sunt susţinute de sportivi din cadrul Liceului cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva. Luptătorii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani sunt medaliaţi la competiţii naţionale și internaţionale. Sportivii sunt antrenaţi de profesorul Liviu Suraj Moravan.

Luptătorii, fete şi băieţi se pregătesc pentru Campionatul Naţional de Lupte pe Plajă care va avea loc în localitatea Costinești, la finalul lunii august 2021. Evenimentul sportiv ,,Campioni în Cetate” este organizat de Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.Organizatorii îi așteaptă pe deveni și pe turiști să se bucure de spectacolul oferit de sportivii care le vor împărtăşi tehnici de luptă, de apărare, de contraatac, practicate în acest sport olimpic.

Intrarea la evenimentul sportiv care va avea loc în Cetatea Deva este liberă!

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.