Centenarul fotbalului hunedorean

La acest sfârșit de săptămână va fi sărbătoare în municipiul Hunedoara, unde cu sprijinul autorităților locale și cele județene se vor organiza sărbătorile centenarului fotbalului din orașul de pe Cerna. Au trecut 100 de ani de mișcare fotbalistică iar istoria a consemnat, nu numai rezultate ci și nume care au devenit celebre în lumea fotbalului.
La început o fost „FERO SPORT” Hunedoara, echipă care și-a schimbat ulterior denumirea, de mai multe ori, consacrându-se apoi sub numele de „Corvinul Hunedoa­ra”, echipa mult iubită de hunedoreni şi nu numai.
Ce a rămas în memoria iubitorilor fotbalului de sub furnale, a fost numele celebru „Corvinul Hunedoara”, un brand care va reveni în curând acasă dar și o serie de jucători care s-au lansat și apoi au jucat în echipele hunedorene sau au fost se­lecționați în loturile naționale ale României. A rămas norma hunedoreană și aplauzele la scenă deschisă pentru cei care au evoluat în fiecare meci, sub culorile echipelor hunedorene.
Sâmbătă 4 septembrie, în zi de sărbătoare, gazdele au pre­gătit un program special pentru toți oaspeţii la acest eveniment. La orele dimineții invitații vor vizita Castelul Corvinilor, după care vor participa la vernisajul „Fotbal Centenar Corvinul – în ima­gini şi simboluri” – o ex­poziţie de fotografie, pro­gra­me de meci şi insigne organizată de Asociaţia Supor­te­rilor Cor­vinişti.
În memoria fostului inter­național al echipei FC Corvi­nul Hunedoara, cel mai respectat și iubit căpitan de echipă, Michael Klein, invi­tații se vor afla la statuia acestui, unde după un moment de reculegere vor depune coroane de flori.
După amiază, începând cu ora 17.00, va avea loc un eveniment unic, pe stadionul care îi poartă numele lui Michael Klein. Cu sprijinul organizatorilor, Primăria și Con­siliul local Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, foşti jucători, antre­nori, con­ducători şi cola­bo­­ratori ai clubului hunedorean de fotbal vor fi omagiaţi în ca­drul unei ceremonii speciale.
Cu începere de la ora 18.00, va avea loc un meci omagial disputat de „gene­raţia de aur” a Naţionalei României şi „generaţia de aur” a Corvinului. La pauza meciului va fi prezentată noua echipă a Hunedoarei, formație care are ca obiectiv relansarea fotbalului de calitate în municipiu, promovarea în ligile superiore și revenirea cât mai curând pe prima scenă a fotbalului românesc.
Sărbătoarea va continua cu un concert al trupei „Compact”, urmat de focuri de ar­tificii.
Toți cei care au fost alături de echipele hunedorene sunt așteptați la acest eveniment, intrarea fiind liberă, cu respectarea condițiilor sa­nitare impuse pentru astfel de evenimente sportive.

Istorie în date și cifre

FC Corvinul Hunedoara a fost înființat în anul 1921.Jucătorii erau porecliți Corbii, iar de-a lungul timpului echipa hunedoreană a avut mai multe nume: U.F.H Hunedoara, I.M.S. Hunedoara, Metalul Hunedoara, Energia Hunedoara.
Prima sa prezență în Divizia A a avut loc în 1954, când a re­trogradat după numai un se­zon. Perioada cea mai bună a echipei a fost la începutul anilor 1980, când conducerea tehnică era asigurată de Mircea Lucescu, 1981–82.
Corvinul Hunedoara a fost una dintre echipele de poveste din fotbalul românesc. În anii 1980, sub comanda lui Mircea Lucescu, echipa a obținut cele mai mari performanțe din istoria sa, locul al treilea în campionat și calificarea în Cupa UEFA. De-a lungul timpului, un număr mare de fotbaliști, plecați „de sub furnalele Hunedoarei”, s-au remarcat la echipa națională și în campio­natele occidentale. Hunedo­renii au iubit fotbalul, iar FC Corvinul a stârnit entuziasm în jurul ei.Clubul a fost dezafiliat de la FRF în 2004 .
Printre jucătorii care au evoluat la FC Corvinul amintim aici pe :Constantin Dumitriu IV, Mircea Lucescu, Radu Nunweiller, Remus Vlad, Florea Dumitrache, Michael Klein,Mircea rednic, Ioan Andone, Romulus Gabor, Dorin Mateuț, Bogdan Lobonț, Bogdan Andone, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Bogdan Apostu, Florin Maxim, Mihai Dăscălescu, Ioan Petroiesc, Robert Niță, Ovidiu Hanganu, Adrian Pascal,Ioan Cireș, Constantin Vișan, Marius Păcurar, Marius Opric, Dorin Nicșa, Dumitru Gălan,Marius Anița și mulți alții de care ne amintim cu drag: Ștefan Balint, Ioan Bogdan, Gelu Badea, Raul Marincău, Marian Dinu, Marcel Băban, Marian Pribac, Silvian Dobre, Alexandru Iacob, Cosmin Crușoveanu, Decebal Gheară, Cornel Irina, Călin Zanc, Marius Șumudică, Ovidiu Ceclan, Lucian Mihu, Marius Constantin Bumbac, Toni Sedecaru, Florin Călugărița, Dan Târnoveanu.
Ca antrenori au fost la clubul hunedorean: Ilie Savu, Ștefan Coidum, Mircea Luces­cu, Ion Nunweiller, Ladislau Vlad, Octavian Cojocaru, Ion Ionescu, Constantin Ardelean, Virgil Stoica, Dudu Georgescu, Gabriel Stan.
Acum la aniversarea celor 100 de ani de fotbal hunedorean, mulți dintre cei pe care le-a dat orașul Hunedoara fotbalului internațional se vor întoarce acasă pentru o seară specială în care Cor­vinul, echipa fanion a orașului, va înfrunta o selecționată a „Ge­ne­rației de Aur”.
Vor evolua sub culorile echpei România, „Generația de Aur”: Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Alexa, Iulian Miu, Vasile Maftei, Răzvan Raț, Iosif Rotariu, Dănuț Lupu, Daniel Pancu, Ioan Sabău, Costel Gâlcă, Ciprian Marica, Ianis Zicu, Ionel Dănciulescu, Florin Răducioiu, Viorel Moldovan, Marius Niculae, echipa fiind condusă de antrenorul Cosmin Olăroiu.
Echipa fostelor glorii de la Corvinul va fi reprezentată de: Ioan Andone, Mircea Rednic, Romulus Gabor, Dorin Mateuț, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Nicșa, Bogdan Andone, Bogdan Apostu, Marin Ioniță, Oncu, Decebal Gheară, antrenor fiind Remus Vlad.
În cadrul evenimentului se va organiza și o campanie de strângere de fonduri pentru a recupera brandul Corvinul, deținut acum de o persoană fizică. Banii ce vor fi strânși din vânzarea de tricouri și din donații. Brandul ar urma să revină echipei actuale, ce se luptă pentru promovarea în Liga a 2-a, echipa avându-l ca antrenor pe fostul jucătoar de odinioară al Corvinului, Florin Maxim.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.