,,Dăm viață Cetății” – Cetatea Devei va fi în week-end, gazda unei prezentări de airsoft

Turiștii care vor vizita monumentul istoric și localnicii sunt invitați sâmbătă, 14 mai 2022, între orele 11:00-13:00, la o prezentare airsoft în Cetatea Devei.

Evenimentul va avea loc pe Platforma Artilerie Vest.

Vor fi expuse replici la scara 1:1, după arme reale ca: Tavor, Kalashnikov, SVD, M4, M16, G36, Mp5, Famas, AUG, mitraliera M249 precum și echipamente folosite în jocurile airsoft.

Cei care doresc vor putea testa la standul de tir amenajat în incinta Cetății, pe Platforma de Artilerie Vest,  câteva dintre replicile armelor expuse.

Organizatorii evenimentului sunt Asociația Decebal Airsoft Club Deva (DAC Deva), în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric.

Accesul participanților la eveniment este liber și se va face pe la Poarta 1 a Cetății.

Dacă vremea va fi nefavorabilă, evenimentul din Cetatea Devei va fi reprogramat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.