.

Daniela Silivaş-Harper – “Cetăţean de Onoare” al judeţului

Județul Hunedoara are încă un deținător al titlului de „Cetățean de Onoare” – o ambasadoare a gimnasticii românești, născută la Deva și formată la școala de gimnastică de aici.

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, fosta multipla campioană europeană, mondială și olimpică la gimnastică artistică, Daniela Silivaș-Harper, a primit acest titlu în plenul ședinței de consiliu județean. Gimnastă și Maestru Emerit al Sportului, Daniela Silivaș-Harper, născută în Deva, merită cu prisosință această recunoaștere a meritelor sale sportive. În 1988, la Olimpiada de la Seul, sportiva formată la școala de gimnastică de la Deva a cucerit nu mai puțin de 6 medalii, dintre care 3 de aur.

„Daniela Silivaș-Harper este o mare sportivă a județului nostru. Suntem mândri de tot ceea ce a realizat în carieră, dar și de faptul că, deși este plecată de 31 de ani din țară, nu și-a uitat locurile natale și revine an de an la Deva, împreună cu copiii săi pentru a-și vedea familia rămasă aici. Orice laudă de-a noastră la adresa Danielei Silivaș-Harper este de prisos, medaliile obținute de marea noastră gimnastă, în spatele cărora stau talent, seriozitate și perseverență, vorbesc despre valoarea sa ca sportiv, dar și ca promotor al imaginii țării noastre în lume” a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Daniela Silivaș-Harper, vădit emoționată și cu lacrimi în ochi, a mulțumit conducerii CJ Hunedoara și consilierilor județeni pentru inițiativa de a i se fi decernat titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara”.

„Orașul Deva, județul Hunedoara vor rămâne în sufletul meu mereu. Revin cu mare drag aici, copiilor mei le place România. Ei vor să știe de unde este mama lor, unde le sunt o parte dintre rădăcini. Sper cu mare drag să pot ajuta copiii care vor să facă performanță, care vor să muncească în sala de gimnastică sau în orice alt sport pentru a obține rezultate mari” a declarat Daniela Silivaș-Harper.

Daniela Silivaș-Harper, stabilită de 31 de ani în Statele Unite ale Americii, a fost însoțită la ceremonie de cei trei copii și o parte a membrilor familiei sale din Deva. Fosta mare gimnastă a fost aplaudată de consilierii județeni minute în șir și felicitată pentru realizările sale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate