Echinocțiul de primăvară

Este așteptat cu emoție și nerăbdare întrucât evenimentul marchează începutul primăverii. Anul acesta va avea loc sâmbătă, 20 martie, la ora 09,37,  ora României, când ziua și noaptea vor fi egale. Începând cu această dată, ziua începe să crească, iar noaptea să scadă până la 21 iunie, când începe solstițiul de vară.

ECHINOCȚIUL

Este de două ori pe an  și nu are aceeași dată, el schimbându-se datorită anului calendaristic, care nu este egal cu anul topic. În timpul Echinocțiului, Soarele trece prin punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, iar ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.

În primul echinocțiu

Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie. Acest moment reprezintă echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal, termen folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale, potrivit wikipedia.

Al doilea echinocțiu al anului

Are loc atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Din acest moment al eclipsei, punctual de intersecție al eclipticii cu ecuatorul ceresc Poartă denumirea de punct autumnal, potrivit astro-urseanu.ro. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Tradiții și obiceiuri

În timpul echinocțiului de primăvară Echinocțiul de primăvară există o serie de tradiții și obiceiuri pe care românii le păstrează din generație în generație. Iată câteva dintre ele:

  • În perioada echinocţiului de primăvară, când natura se trezește din nou la viață, se sărbătoreşte şi pornirea plugului, dată la care începe și noul an agrar. Acest moment este consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.
  • Tot în această zi, copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul. De asemenea,  se strâng în grupuri de câte trei sau de câte opt persoane, împodobesc o creangă de copac cu flori de primăvară, apoi merg să colinde din casă în casă recitând diverse cântece populare, potrivit traditiisiobiceiuri.ro.
  • De asemenea, tradiția spune că Paștele trebuie sărbătorit întotdeauna în prima duminică după Luna Plină, care are loc după Echinocțiu.
  • În ziua Echinocțiului, se obișnuia ca oamenii să-și pună planurile o pe hârtie, pe o îngropau sub  un trandafir. Dacă  acel trandafir înflorea repede, se credea că dorințele puse se vor îndeplini.
  • În vechime, în timpul echinocțiului se aprindeau focuri care aveau rolul de a alunga iarna și a renaște, prin căldură, spiritul primăverii. În creștinismul românesc, obiceiul a fost asimilat sub forma Focurilor Sfinte, crezându-se că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al Echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumina şi întuneric. (traditii.ro).
  • În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că strămoșii noștri daci aveau noțiuni de astronomie, templele lor arătându-ne și astăzi cunoștințele lor despre calendarul solar. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau un lăcaş de cult într-o grotă, se spune că desfăşurau dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară.

În timpuri străvechi

Fascinați de schimbarea anotimpurilor de mișcarea stelelor și a lunii, oamenii interpretau aceste fenomene într-un anumit fel. Astfel că:

  • Marele Sfinx, construit de vechii egipteni, era orientat în așa fel încât să ”privească” exact în punctul în care soarele răsare, cu ocazia echinocțiului de primăvară, potrivit traditiisiobiceiuri.ro).
  • De asemenea, orașul mayaș Chichen Itza a fost construit pentru a se celebra echinocțiul de primăvară.
  • Ameridienii țineau ritualuri și dansuri în onoarea Soarelui, iar indienii Sioux plantau un arbore ceremonial, ce sugera legătură între Cer şi Pământ, scrie al.ro/news
  • La chinezi exista credința potrivit căreia, în această zi, ouăle pot sta în echilibru deoarece gravitația este egală în toate părțile. Dar știința a arătat că acest lucru nu este posibil.

Cornelia Holinschi

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.