Inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în deconcentrate ale Ministerului Educației

Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu.

“Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională”, a menționat acesta.

Iată care sunt atribuțiile inspectorilor școlari, potrivit suportului de prezentare de la conferința de presă:

“Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică. Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București, și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională, respectiv CMBRAE.

Atribuțiile vor fi inspecția de specialitate, organizarea de sistem, gestionarea mobilității personalului didactic, evoluția în carieră, mă refer aici la gradele didactice și titlurile de profesor emerit – altă notate – plus alte atribuții administrative. Un rol absolut esențial îl va avea autoritatea națională pentru inspecție școlară și asigurarea calității (ANISAC)”, a spus oficialul.

Amintim că, potrivit raportului “România Educată”, anunțat anul trecut în iulie, inspecțiile școlare urmau să nu mai fie efectuate de către inspectoratele școlare, ci de noul ARACIP, prevede proiectul “România Educată” pus la dispoziția Edupedu.ro de administrația prezidențială și care a fost adoptat de Guvern atunci, în săptămâna următoare, printr-un memorandum.

Inspectoratele școlare județene se vor desființa, prevedea anul trecut raportul național menționat, iar în locul lor ar fi fost create Centre Județene pentru Învățământ Preuniversitar (CJ-IP). Aceste instituții sunt fostele ISJ-uri, vor fi tot în subordinea Ministerului Educației și se vor ocupa de:

  • rețea și infrastructura școlară
  • echitate și participare școlară
  • resursa umană și parcurs profesional
  • evaluări și examene naționale
  • management școlar
  • sprijin și consiliere (inclusiv prin finanțarea, aspecte juridice, resursa umană sau activități extra-curriculare)
  • CJRAE/CMBRAE (Mai multe detalii aici despre varianta inițială) /www.edupedu.ro
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.