Lucrările de reabilitare a Incintei 1 a Cetății Deva se desfășoară în ritm susținut, PE BANI EUROPENI!

Astăzi a avut loc vizita în teren a echipei de implementare a proiectului, constructorului, dirigintelui de șantier, proiectantului și asistenței tehnice. Concluzie: Lucrările sunt în grafic și se desfășoară conform proiectului.

Valoarea proiectului este de peste 18,7 milioane lei (aproximativ 3,8 milioane euro), fiind o investiție finanțată din fonduri ale U.E. Durata de execuție a lucrărilor este de 23 luni, termenul de finalizare fiind 23 octombrie 2023.

Lucrările prevazute în proiect vizează: – Efectuarea de plombări și injectării la zidăria de piatră – Curățirea zidăriei de piatra și rostuirea acesteia – Restaurarea/refacerea elementelor de piatra fasonată – Refacerea pereților din zidărie de piatră – Refacerea planșeelor intermediare și a șarpantei din lemn de stejar Lucrările amintite mai sus vizează, în detaliu: Turn poartă – reabilitare volumetrică Turnul Porții. Latura de Vest cuprinde Turnul de Vest, cisterna, zidurile de fortificație cu drum de strajă din piatră. Zona Palat princiar și cele două pivnițe de la nivelul inferior. Latura de Sud (parțial) și Est (parțial) a Palatului ce cuprinde pivnița nr. 3, nr. 4 și camera de legătură dintre curtea mică și curtea mare.

Pe locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei se va realiza sala multifuncțională nr. 2. Vor fi realizați pereți cu panouri din sticlă, pe o structură din lemn stratificat, situați la 0,6 m de zidăria istorică, pentru a permite vizualizarea structurii originale. Sala va fi protejată cu un acoperiș realizat tot din sticlă. Sala multifuncțională va fi dotată cu instalație audio performantă și dispozitive de proiecție. Acest spațiu va fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc. Latura de Est cuprinde decantorul, fosta magazie de arme, zidurile de delimitare a incintei I. În magazia de arme se va realiza sala multifuncțională nr. 1, care va găzdui o expoziție de arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut monumentul. Deasupra magaziei de arme se amenajează Platforma Belvedere Est, care va fi folosită pentru manifestări culturale și găzduirea de evenimente cu specific istoric.

În zona de Nord a incintei I – zona de stânci de pe latura Nord a incintei, complet distrusă în urma exploziei, lucrările exterioare se vor realiza în Curtea Mare. În Curtea Mică și în zona de legătură dintre cele două, care au scopul asigurării unei funcțiuni culturale a Curții Mari, se pot organiza spectacole în aer liber de teatru, operă, concerte de muzică clasică.

Nicolae- Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

#LucrămPentruDeveni

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.