.

Luncoiu de Jos: Autorităţile sunt nemulţumite de impunerea unei creşteri de preţ la gunoi

Tariful ar putea urca de la 4,17 lei la 6 lei de persoană, chiar de la sfârşitul lunii.

Colectarea selectivă a gunoiului, care ar fi trebuit deja să înceapă în judeţul Hunedoara, aduce în atenţia autorităţilor tarifele percepute de operatorul desemnat să se ocupe de acest capitol. Dacă în ceea ce priveşte colectarea selectivă – hârtie, plastic şi metal, nu sunt probleme, deoarece oamenii sunt conştienţi de importanţa acestei măsuri, tensiunile ar putea apărea la momentul în care ar putea creşte tarifele, după cum se solicită primăriilor de către firma care desfăşoară activitatea de colectare şi transport a deşeurilor.

„Problema nu este colectarea selectivă, care trebuia făcută de la începutul proiectului. Cea mai mare problemă este tariful, care se va modifica, din câte am primit înştiinţare. În comuna noastră tariful va ajunge de la 4,17 lei la 6 lei de persoană. Este mult o creştere de 2 lei, dintr-o dată, mai ales în cazul familiilor mai numeroase şi cu venituri mici”, spune primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud.

Pe de altă parte, edilul local se teme de o sistare a serviciului de colectare şi transport al gunoiului, în lipsa unei majorări a tarifelor, stabilită prin hotărâre a Consiliului Local. Situaţia s-ar transforma atunci în una extrem de gravă, mai ales că iarna este pe sfârşite, iar în timpul lunilor călduroase ar fi o nenorocire ca gunoiul să stea pe străzi.

„Asta este problema care ne doare pe noi. Până la colectarea selectivă a gunoiului este problema funcţionalităţii acestui serviciu, care cam scârţâie, din ceea ce vedem şi noi. Vor creşte tarifele fără voia noastră. Oamenii au semnat un contract pe un tarif, iar acum ele vor creşte”, a punctat primarul comunei Luncoiu de Jos.

În ceea ce priveşte colectarea selectivă, Călin Dud este de părere că acest obiectiv se va putea îndeplini în plan local, însă edilul apreciază că trebuie un mai bun control asupra modului în care deşeurile sunt transportate ulterior la deponeul ecologic şi asupra tarifelor stabilite pentru această activitate.

„Noi vom colecta selectiv, suntem civilizaţi. Problema este însă creşterea de tarif, despre care nu ştim dacă se va opri aici”, a conchis primarul comunei Luncoiu de Jos.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate