MCDR, invitat la expoziţia de la Muzeul Regal din Mariemont -Belgia

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a organizat astăzi, miercuri, 10 noiembrie 2021, ora 11.00,  o conferință de presă pe tema participării unui bun cultural din colecțiile muzeului devean la o expoziție internațională.

În urmă cu un an, Muzeul Civilizației Dacice și Romane a fost invitat să participe la expoziția temporară itinerantă Le Mystère Mithra : Plongée au coeurd’un culte romain, organizată de Muzeul Regal din Mariemont, Belgia, în parteneriat cu Muzeul de Arheologie din Toulouse, Franța și Muzeul de Arheologie din Frankfurt, Germania.

Artefactul cu care muzeul nostru va fi prezent în cadrul acestui proiect expozițional internațional este un relief ajurat cu reprezentarea zeului Mithras (nr. inv. 238), descoperit la finalul secolului al XIX-lea în mithraeum-ul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Expoziţia va fi deschisă la Muzeul Regal din Mariemont în perioada 20 noiembrie 2021 – 17 aprilie 2022.

”Muzeul Civilizației Dacice și Romane, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a fost invitat să participe la un eveniment expozițional de mare anvergură, care se vernisează în data de 20 noiembrie 2021, în Belgia, la Mariemont, alături de muzee de prestigiu din Belgia, Franța și Germania. Devenim astfel ambasadori culturali ai județului Hunedoara și ai României. Muzeul Civilizației  Dacice și Romane Deva este recunoscut drept  un actor important pe scena culturală a Europei” a declarat Liliana Țolaș, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Secția de Marketing  și Relaţii cu Publicul

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.