„Moartea lui IPU”, premieră la Teatrul “I.D.Sîrbu” Petroşani

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani vă invită la premiera spectacolului „Moartea lui IPU”, dramatizare de Daniel Oltean, după Titus Popovici, regia Sorin Militaru, compozitor Ovidiu Iloc, scenografia Wilhelmina Kuron Bekesi, ce va avea loc vineri, 21 ianuarie  și  sâmbătă  22 ianuarie 2022, de la orele 18:00, în sala mare a Teatrului.

Într-un sat din Transilvania, un ofiţer neamţ este ucis de o persoană neidentificată. Comandantul german anunţă că personajele importante ale comunei, printre care preotul, notarul și doctoral împreună cu soțiile lor vor fi executate dacă făptaşul nu se predă. Cuprinşi de panică, aceştia încearcă să îl convingă pe Ipu, un bătrân “sărac cu duhul” să ia vina asupra lui. Ipu acceptă, cu câteva condiţii modeste. Din marginalizat şi privit cu dispreţ, Ipu devine prima personalitate a comunităţii, mai-marii locului făcând tot posibilul să îi îndeplinească orice dorinţă.

Vă invităm alături de noi pentru a urmăricum se sfârșește povestea protagonistului nostru.

Facem precizarea că la acest spectacol și-au adus contribuția o serie de colaboratori de valoare precum:

  •  regizorul Sorin Militaru, nominalizat la premiile UNITER,
  • dramaturgul Daniel Oltean, câștigător al premiului UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017 (pentru piesa 50 de secunde),
  • compozitorul Ovidiu Iloc – profesor de muzică, cadru didactic în învățământul gimnazial și universitar, muzicolog, publicist, corist, dirijor și compozitor
  • actorul din rolul principal – Ciprian Vultur – actor al Teatrului de Nord Satu Mare
  • actorul Teatrului de Nord Satu Mare, Stelian Roșianu
  • două tinere talente din Valea Jiului, copiii Matei Șchiopu și Rareș Tudorașcu

Din distribuție fac parte: Matei Șchiopu, Rareș Tudorașcu, Ciprian Vultur, Corina Vișinescu, Daniel Cergă, Stelian Roșianu, Mihai Sima, Simona Codreanu, Andrada Dobre, Alexandru Cazan, Oana Liciu – Gogu, Dorin Ceagoreanu, Sergiu Fîrte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu, Oana Crișan, Radu Tudosie, Laurențiu Vlad și Cliuța Șușu.

Prețul unui bilet este de 25 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului.

Duminică, 23Ianuarie 2022, de la ora 18.00, puteți viziona spectacolul„Regele, bufonul și domnii șobolani” de Matei Vișniec, regia Muriel Jakab Manea, scenografia Eliza Labancz. Spectacolul reprezintă oglinda unei lumi în derivă, imaginea unui univers aflat într-o evidentă criză. „Lumea aceasta este atât de măruntă încât nu poate cuprinde nici o fârâmă de iubire adevărată. Gloria nu aparține nimănui.” – Aureliu Manea (Spectacole Imaginare).

Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.

Atenție!

Având în vedere noile măsuri anti-COVID, accesul în sala de spectacole este permis la 30% din capacitatea sălii și doar celor care dețin: certificat verde, rezultat negativ al unui test antigen rapid sau PCR. Sunt exceptați de la această obligație copii sub 12 ani. Masca la interior este obligatorie!

Mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la teatru!

Echipa TDIDS

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.