Premiul Nobel pentru Pace, câștigat de jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov

Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat în 2021 de jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”.

‘Doamna Ressa şi domnul Muratov primesc Premiul Nobel pentru pace pentru lupta lor curajoasă pentru libertatea de exprimare în Filipine şi Rusia’, a declarat preşedinta Comitetului, Berit Reiss-Andersen, într-o conferinţă de presă la Oslo.

‘În acelaşi timp, ei sunt reprezentanţi ai tuturor jurnaliştilor care susţin acest ideal într-o lume în care democraţia şi libertatea presei se confruntă cu condiţii din ce în ce mai potrivnice’, a adăugat ea, citată de Reuters şi AFP.

Dmitri Muratov, în vârstă de 59 de ani, unul din fondatorii şi redactor-şef al cotidianului Novaia Gazeta, ‘a apărat de decenii libertatea de exprimare în Rusia în condiţii din ce în ce mai dificile’, a subliniat juriul.

La rândul ei, Maria Ressa (58 de ani), prin site-ul de investigaţii Rappler pe care l-a cofondat în 2012, ‘foloseşte libertatea de exprimare pentru a dezvălui abuzurile de putere şi autoritarismul în creştere în ţara sa natală, Filipine’, a motivat Comitetul Nobel.

Libertatea presei, niciodată laureată până acum, figura printre favoriţi în acest an, dar cele 329 de candidaturi aflate în cursă erau ţinute secrete.

Premiul – o medalie de aur, o diplomă şi suma de 10 milioane de coroane suedeze (aproape 980.000 de euro) – va fi decernat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la data de 10 decembrie, la Oslo, dacă situaţia sanitară o va permite.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru pace a revenit Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, pentru eforturile de combatere a foametei în lume. /www.digi24.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.