Primele abonamente la Untold 2021, disponibile din 10 iunie

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, va fi organizat între 9 și 12 septembrie 2021.

Începând de astăzi, fanii festivalului UNTOLD care încă nu au un abonament sau bilet se pot înregistra pe untold.com pentru a achiziționa abonamente pentru ediția din acest an.

Abonamentele se vor pune în vânzare joi, 10 iunie, la prețul de 149 euro plus taxe, doar pentru cei înregistrați pe untold.com.

De asemenea, toți fanii care și-au cumpărat abonamente pentru UNTOLD 2020 și le-au transformat în abonamente ANYTIME, pot opta începând de joi, 10 iunie, pentru ediția din 2021.

Reprezentanții UNTOLD spun că au pus la dispoziția autorităților toate studiile științifice și rezultatele evenimentelor pilot organizate în străinătate, care demonstrează siguranța maximă a evenimentelor organizate cu acces doar pentru vaccinați, testați sau cei cu anticorpi.

De asemenea, Uniunea Europeană va aproba de la 1 iulie Certificatul Verde – Covid 19 care asigură aceleași 3 condiții: vaccin, certificat anticorpi sau test negativ (antigen sau PCR).

De la 1 iunie, este permisă organizarea de festivaluri, concerte și alte evenimente culturale în limita a 1.000 de persoane, dacă acestea sunt vaccinate anti-COVID, au trecut prin boală sau prezintă un test PCR negativ.

Pot participa peste 1.000 de oameni la astfel de evenimente, cu condiția ca ei să fie vaccinați. /www.europafm.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.